La data de 17 martie 2021, Guvernul Romaniei a adoptat Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal si pentru dispunerea altor masuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European si a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor si a contrafacerii in legatura cu mijloacele de plata fara numerar si de inlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului.
Sunt definite urmatoarele concepte:
instrument de plata fara numerar = un dispozitiv, un obiect sau o inregistrare, protejat, respectiv protejata, material ori nematerial, respectiv materiala ori nemateriala, sau o combinatie a acestora, altul, respectiv alta, decat o moneda cu valoare circulatorie si care, singur, respectiv singura, sau impreuna cu o procedura sau un set de proceduri, permite detinatorului sau utilizatorului transferul de bani sau valoare monetara, inclusiv prin moneda electronica sau moneda virtuala;
instrument de plata electronica = un instrument care permite efectuarea de retrageri de numerar, incarcarea si descarcarea unui instrument de moneda electronica, precum si transferuri de fonduri, altele decat cele ordonate si executate de catre institutii financiare;
moneda electronica = valoarea monetara stocata electronic, inclusiv magnetic, reprezentand o creanta asupra emitentului, emisa la primirea fondurilor in scopul efectuarii de operatiuni de plata si care este acceptata de o persoana, alta decat emitentul de moneda electronica;
moneda virtuala = o reprezentare digitala a valorii care nu este emisa sau garantata de o banca centrala sau de o autoritate publica, nu este in mod obligatoriu legata de o moneda instituita legal si nu detine statutul legal de moneda sau de bani, dar este acceptata de catre persoane fizice sau juridice ca mijloc de schimb si poate fi transferata, stocata si tranzactionata electronic.
Prin acest proiect de lege sunt incriminate, printre altele, urmatoarele fapte, care vor putea fi pedepsite cu inchisoare de la 2 la 7 ani:
introducerea, transmiterea, modificarea sau stergerea de date informatice, restrictionarea accesului la aceste date ori impiedicarea in orice mod a functionarii unui sistem informatic, in scopul de a obtine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul;
efectuarea unei operatiuni de retragere de numerar, incarcare sau descarcare a unui instrument de moneda electronica ori de transfer de fonduri, valoare monetara sau moneda virtuala, prin utilizarea, fara consimtamantul titularului, a unui instrument de plata fara numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia;
detinerea in vederea utilizarii frauduloase a unui instrument de plata fara numerar;
fabricarea, producerea, primirea, detinerea, transmiterea sau punerea la dispozitie a unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, sau a oricaror alte mijloace cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plata fara numerar.
Nota: acest act normativ se afla in etapa de proiect, iar pentru a intra in vigoare este necesara adoptarea sa de catre Parlamentul Romaniei, promulgarea de catre Presedintele Romaniei si publicarea in Monitorul Oficial.
Telefon:
0737.376.247
E-mail: avocat@andreearainerlaw.ro
Copyright © Andreea Rainer - Cabinet de Avocat. Toate drepturile rezervate. || Termeni si conditii || Politica de confidentialitate